Ioana Cuzino

Vă mai amintiţi de Mihaela Tatu? Cum arata şi din ce îşi câştigă banii, la 7 ani de când nu mai apare la TV

”De 3 X femeie” este emisiunea care a propulsat-o pe Mihaela Tatu în topul audienţelor, atribuindu-i o celebritate de care însă nu a fost prea bucuroasă mai târziu.

După ce a renunţat la televiziune, Mihaela Tatu s-a ocupat de o grădiniţă privată, iar apoi a stat o perioadă pe bară, după cum ea însăşi a mărturisit, scrie stiriactuale.net

Mihaela Tatu a făcut Facultatea de Psihologie la 45 de ani, iar acum este trainer de dicţie, arta livrării discursului şi dezvoltare personală, dar şi voice over şi moderator/prezentator de evenimente. Practic, vedeta face tot ce ştie ea mai bine pentru a/şi câştiga banii.

Mihaela a trecut şi printr-o perioadă neagră în viaţa ei, când nimeni nu voia să îi dea un loc de muncă.

Mulţi spuneai că le va cere mulţi bani, alţii că e supracalificată, iar alţii pur şi simplu i-au închis uşa-n nas, astfel încât a fost nevoită să trăiască din banii fiicei sale, Ioana.

După cum se poate vedea, nici problemele cu greutatea nu au ocolit-o pe Mihaela de-a lungul timpului.

Cu toate acestea, Mihaela rămâne la fel de voioasă în privire şi ageră, aşa cum o ştim de la televizor.

„Trei luni de zile m-am dat cu capul de pereţi, pentru că schimbarea unei paradigme în viaţa ta, a unei profesii, nu e de ici, de colo.

Sunt oameni cărora le este teamă să facă o schimbare la 20, 25, 30, 35, 40 de ani. Dar eu, la aproape 50? Ştii ce greu mi-a fost?

Am încercat să-mi găsesc de lucru la stăpân, cum se zice, însă unii au spus nu. Ei n-aveau de unde să ştie că eu voiam doar un loc de muncă. Apoi, alţii mi-au spus:

Eu voiam doar să lucrez. Trei luni de zile m-a ţinut fiică-mea”, a povestit Mihaela Tatu pentru o publicaţie locală.