Ioana Cuzino

Satul unde te naști femeie și te transformi în bărbat. Oamenii spun că locul este blestemat

Dacă ai sta să iei la pas lumea asta mare, tare te-ai mai minuna de câte și mai câte există. Printre peisaje și lecții de viață, există și un sat-fantomă unde te nași femeie și te transformi în bărbat. Oamenii spun că locul este blestemat.

Satul Cikrik, granița dintre Turcia și Siria, în Anatolia, un mic loc ce nu seamănă cu nimic din restul, adăpostește oameni care nu se încadrează în valorile conservatoare ale vecinilor lor. Despre oaza aflată ”în mijloc de drum” se spune că poartă un blestem, nemaiîntâlnit pe Pământ.

Aici trăiește Aziz Ișik, în vârstă de 50 de ani, un om născut fără caracteristici masculine ori feminine precise. Individul se identifică drept bărbat, dar autoritățile turce îl clasifică drept femeie, de aici și confuzia sa. În schimb, el dorește doar să fie acceptat și în afara satului drept cine este. Despre el a povestit că e păstor și se simte cel mai bine când e cu turma lui, căci, acolo, sus, nu este nevoit să dea nimănui nicio explicație pentru faptul că s-a născut fată și i se spunea Azize.

„Uneori, îmi place să fiu printre oameni, dar de cele mai multe dăți vreau doar să fiu singur. Când mă simt copleșit de situație vreau doar să fiu lăsat în pace – iar aici, sus, e cel mai bine”, a spus Aziz, într-un reportaj marca ”Focus Europa”, un proiect Digi24 și Deutsche Welle.