Ioana-Cuzino.net

Să porţi mereu ceva pe dos (chiloții, maioul, şosetele, cămaşa). Gigi Becali, Ioan Nicuale și obiceiurile lor

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satana poate face rău, însă numai cu îngăduială şi numai cît îi îngăduie Dumnezeu: „Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mîna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu”(Iov 1;12).

Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către Romani: „Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana” (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16;19).

Superstitiile afaceristilor romani: de la „chiloti intorsi pe dos” la „marti, 13”

Miliardarul Gigi Becali se rezumă la descrieri generale ale celor din anturajul lui, refuzând să dea vreun nume de partener de afaceri superstiţios:

Loading...

„Nu pot să vă dau niciun nume. Înseamnă că i-am zis: «Băi, nebunule!» şi s-ar supăra”. Becali nu are superstiţii în afaceri, ci doar presimţiri: „Am presimţiri dumnezeieşti în sufletul meu, nu superstiţii. Adică sufletul meu simte, de exemplu, dacă fac un păcat, atunci tot timpul am o presimţire proastă, pentru că ştiu tot timpul că mă aştept ca Dumnezeu să-mi dea o palmă. Asta-i superstiţia mea.

În orice, totul e numai Dumnezeu peste tot, oriunde”. Gigi Becali destăinuie partea nevăzută a încheierii unui „deal”: „Dacă am o întâlnire foarte importantă, eu zic în gândul meu rugăciuni. Şi rugăciunea cea mai simplă care mă însoţeşte pe mine în afaceri e Rugăciunea Minţii: «Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul»”.

Misticismul e cel care i-a dat afaceristului din Pipera un psihic de fier în picajul forţat din 2009: „Când ajungi să fii bogat, dacă eşti un om al lui Dumnezeu şi pierzi în afaceri, suporţi foarte uşor, pentru că spui: «Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat»”.

Ionuţ Popescu îl are pe Dumnezeu ca mână dreaptă în afaceri

Fostul ministru de Finanţe Ionuţ Popescu, cunoscut ca pasionat investitor la bursă şi în imobiliare, crede în puterea raţiunii ca cheie a succesului în afaceri, dar atunci când calculele iau sfârşit, bate la uşa unui sfetnic fără greş: „Indiferent cu ce te ocupi, te raportezi la Dumnezeu. Nu numai în business, ci peste tot ai nevoie ca El să fie cu tine. Şi dacă e sport, şi dacă e artă, de Dumnezeu ai nevoie indiferent cu te ocupi”. Economistul recunoaşte că, pe lângă credinţă, „care este altceva”, are şi o superstiţie: „Singura chestie pe care-o am e că nu vorbesc despre un proiect înainte de a se întâmpla. Dacă povestesc despre ce-ar urma, mi se pare că nu se va mai întâmpla. Toate sunt însă la nivelul de senzaţii. N-a stat nimeni să le contabilizeze dacă au fost aşa, dar asta e senzaţia”.

Vasile Turcu are oroare de tot ce-i negru: popi, călugări, mâţe

În viaţa lui de afaceri, Vasile Turcu cochetează cu câteva superstiţii, însă consideră totul doar „o glumă”, din care afirmă că poate ieşi oricând vrea: „Fiecare casă – cu obiceiurile ei. Prima dată când ies din casă, trec pragul cu dreptul mai întâi, sau când îmi taie o pisică calea, că e neagră, că e albă, e de rău augur. Şi mai am o superstiţie când văd câte-un preot sau călugăr de-ăsta care-i îmbrăcat în negru. Tot ce-i negru nu suport. Am aşa… Însă când eşti stăpân pe tine, în orice demers eşti învingător”.

Gheorghe Bosânceanu nu se-mpacă defel cu cerneala neagră

Armatorul gălăţean şi-a dezvoltat de-a lungul anilor o prejudecată birocratică: „Ca superstiţie, eu nu semnez cu negru. Semnez numai cu albastru. La o adică, dacă n-aş avea decât un pix negru, n-aş fi absurd şi aş semna şi cu pixul negru”.

Stere Farmache şi-a eliminat superstiţiile din faşă

Fostul preşedinte al BVB (actualmente vicepreşedinte al Alpha Bank) a observat că în jurul lui „anumiţi oameni preferă anumite zile, anumite locuri, anumite ore”, însă dl. Farmache nu are loc de superstiţii în viaţa lui: „Sunt o persoană credincioasă şi, atunci când eşti credincios, superstiţiile nu prea-şi găsesc locul”. Recunoaşte că a avut la rându-i astfel de porniri: „Când eram student, mergeam la toate examenele cu acelaşi costum şi cravată, bine, îmi mai spălam cămaşa din când în când”. Însă le-a retezat din timp şi acum face bani cu precizie de chirurg: „Existenţa mea personală mi-a arătat că întotdeauna bunele decizii se bazează pe eforturi prealabile şi pe judecată şi gânduri multe şi dedicate, mai puţin pe hazard”.

Dan Şucu se păzeşte de „marţi” şi de „13”

Camelia Şucu nu are superstiţii, însă îşi aminteşte că Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, are: „Fostului meu partener de afaceri şi de viaţă nu-i place nici ziua de marţi şi nici ziua de 13”. Cu „superstiţiile albe”, Camelia Şucu e îngăduitoare: „Atât timp cât superstiţia rămâne în acel registru în care nu te domină e ok, poţi s-o numeşti jucărie”. În ce-o priveşte, Camelia Şucu crede că afacerile pot fi mai degrabă influenţate prin forţa minţii: „Eu cred foarte mult în puterea gândului fiecărui om. Cred că putem atrage binele dacă ne deschidem gândurile către univers spre bine, sau putem atrage răul prin gândurile noastre negative”.

Marius Cristescu nu e superstiţios, dar timpul i-a sedimentat un obicei de business de la care nu se abate niciodată: „Dacă am o treabă importantă în alt oraş, îmi place să mă trezesc în oraşul respectiv. De-aia ajung întotdeauna de seara acolo”. Pe lângă oamenii de afaceri mistici, superstiţioşi şi meditativi, mai există un lung şir de businessmani pragmatici, pentru care nu s-a inventat încă „mâţa neagră” care să le frângă din avânt: Irina Socol, Sorin Minea, Ionuţ Bazac, Ovidiu Tender, Ioan Niculae sunt doar câţiva.

Loading...