Ioana-Cuzino.net

Oana Zăvoranu, replici suburbane la Antena 1

Atmosferă tensionată, cuvinte dure, o Oana Zăvoranu care nu se poate abține și răbufnește. Lipsită de complexe, Oana apare, tot timpul, în centrul atenției, iar de data aceasta a putut fi auzită și văzută în plin scandal.

Diva a organizat o petrecere de caritate, numai că evenimentele s-au precipitat. A primit ”cadou” nu mai puțin de 40.000 de euro, iar scenariul s-a transformat într-unul încins. Diva îl aclamă pe Leo: „Bravo, aplauze! Câtă generozitate! Aplauze, vă rog, pentru vecinul meu! Bravo!” Ștefan nu mai suportă felul în care se comportă cei doi și sare ca ars: „De unde până unde are domnul Zamfi 40.000 de euro? De unde îi are, oare?” Diva încearcă să-l liniștească pe Ștefan, dar acesta nu cedează: „Mi-ajunge, gata! Până aici! M-am săturat de tot felul de domnișoare siliconate care salvează lumea!”

Iar Diva reacționează dur: „Ce-ai zis mă?”. Și îl dă afară pe Ștefan de la petrecere: „Ia ieși afară, boșorogule!” Nu vă alarmați. Întreaga scenă care o are pe Oana Zăvoranu în ”pole-position” se petrece… într-un nou episod al serialului ”Sacrificul”, difuzat de Antena 1.

”Trăiesc cu el o viață paralelă”
Oana Zăvoranu, actriță în noua producție ”Sacrificiul”, își ține la curent fanii cu tot ce se întâmplă la filmări, iar astăzi a reușit să îi surprindă. Vedeta a publicat o fotografie în care apare blondă, tunsă scurt și cu breton. „Cât de mult te poate schimba o perucă, o tunsoare și o culoare de păr!…niciodată nu m-aș face așa decât pentru lucruri importante, cum se întâmplă azi la filmările serialului Sacrificiul”, a scris Oana Zăvoranu.

Loading...

„Pentru personajul în sine fac ce fac mereu: trăiesc cu el o viață paralelă, o iubesc pe Diva, o înțeleg, o apăr indiferent de ce face rău sau bun și creez situații astfel încât personajul meu să devină în timp bârfit, iubit, contestat, scandalos, excentric, blamat, copiat, adulat, iertat și înțeles chiar dacă face nenorociri, pentru că ea are voie!

Mi-am construit în mintea mea stilul vestimentar al personajului meu, mi-am cumpărat câteva haine pentru rolul Divei, totodată lucrez la linia mea de haine, iar o parte din hainele cu care filmez vor face parte din colecția creată de mine. Încerc să fiu cât mai naturală și îmi doresc ca ceea ce e în viața reală să aibă legătură cu ceea ce se va vedea pe micile ecrane. De asemenea, acord atenție aspectului meu fizic și am început să merg la masaje și alte proceduri corporale”, povestește Oana Zăvoranu.

Loading...