Ioana-Cuzino.net

Monica Anisie, ministrul Educației, anunț de ULTIMA ORĂ!

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a anunțat că de anul viitor elevii vor avea o nouă materie de studiat. Din fericire, materia care va fi introdusă din anul școlar 2020-2021 va fi una opțională, prin urmare nu va încărca programa.
Ministrul Educației introduce o nouă materie în programa școlară

Ministrul Educației a semnat un acord de parteneriat cu reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze (FPPG), intitulat „Pactul pentru educaţie antreprenorială”.
Acordul semnat de Monica Anisie în cursul zilei de marți, 10 decembrie, aduce automat introducerea unui noi materii în programa școlară. Mai exact, din anul școlar 2020-2021 elevii de la gimnaziu şi la liceu vor putea studia educația antreprenorială, materia fiind opțională.

„Comisia Europeană a subliniat ca e o mare nevoie ca în societatea românească de acum să fie integrată învăţarea în spirit antreprenorial, de aceea am luat această decizie, la propunerea CONAF şi FPPG, să introducem ca materie opţională, la gimnaziu şi la liceu.
Educația antreprenorială nu va afecta programa școlară

Noua materie va fi introdusă începând cu anul şcolar următor, dar acesta e un prim pas, pentru că noi dorim, de fapt, să construim pe termen lung, nu numai pe termen scurt sau mediu, ci să construim pe termen lung o strategie naţională pentru antreprenoriat (…)

Loading...

Îi invit şi pe alţi parteneri să ni se alăture, pentru că e important pentru România să dezvolte această strategie naţională, sa construiască prin copii, de fapt, nişte antreprenori de succes”, a declarat Monica Anisie, la sediul ministerului Educaţiei, potrivit cancan.ro.
Noua materie va fi opțională și nu va încărca programul

„Este nevoie ca toţi elevii noştri să fie ancoraţi în realitate, să cunoască ceea ce face sens vieţii pe care ei o trăiesc, prin urmare pot alege acest opţional pe care îl vom dezvolta.
Nu e o materie în plus pentru elevi, e la opţiunea părintelui sau copilului, deci nu încărcăm programul, din contră, vom construi planuri cadru care să fie în acord cu noua lege.
Avem în vedere reducerea numărului de ore pe care elevul trebuie să le petreacă la şcoală, dar oferim această posibilitate să nu mai fie copilul obligat să studieze anumite materii, ci să poată să aibă şi opţiuni”, a completat ministrul Educației legat de această nouă materie.

Loading...