Ioana-Cuzino.net

Imaginile astea sunt de colecție, iar fanii Deliei vor fi în extaz

Delia și-a creat un stil vestimentar unic, și prea puține au fost ocaziile în care ne-a lăsat să-i admirăm calitățile fizice de care nu duce lipsă. Chiar deloc! Chiar dacă acum se îmbracă cu haine ”până-n gât”, a fost o perioadă când artista a apărut chiar într-o lenjerie intimă la una dintre lansările ei.

Delia este una dintre puținile artiste din România care a știut să se reinventeze, inclusiv vestimentar, pe parcursul lungii sale cariere. Mulți o critică acum pentru faptul că se îmbracă poate prea băiețește, dar unii au uitat de perioada ei de dezmăș total, pe la începutul anilor 2000, atunci când și-a făcut apariția în lenjerie intimă chiar la propria ei lansare de album.

Însăși Delia a declarat că stilul de machiaj din vremea aceea nu îi mai este pe plac acum. Eu la 20 de ani mă machiam mai tare ca acum, aveam senzația că nu pot să ies din casă nemachiată, iar acum încerc să pun cât mai puțin machiaj’. Cel mai ciudat este că odată cu vârsta încep să mă machiez mai puțin, nu înțeleg de ce. Poate m-am maturizat și mi-am dat seama că estetic machiajul nu face decât să mă îmbătrânească. Îmi schimbă fața, care e ok, curată, senină, trăsăturile sunt frumoase’, a mărturisit artista într-un interviu mai vechi.

Loading...