Ioana-Cuzino.net

Florin Salam, prăbușit pe scara unui bloc

Florin Salam zace căzut, cu ochii închiși și cu capul sprijinit de trapta unei scări ce pare a fi de bloc: cam așa arată o imagine de-a dreptul șocantă care a ajuns în posesia noastră prin intermediul adresei de e-mail [email protected]

Fotografia nu este însă însoțită de alte comentarii despre contextul general în care imaginea a fost realizată și nici despre identitatea celui care a realizat-o. De asemenea, cel care a ne-a oferit fotografia susține că aceasta nu face parte dintr-un clip al manelistului și că este 100% reală.

Nimeni nu știe ce se întâmplă în acest moment cu Florin Salam, în afara familiei și a persoanelor foarte apropiate. Manelistul a intrat într-o pauză profesională în această vară iar acum lucrează la o relansare – cam astea sunt singurele lucruri care se cunosc despre el. Cântărețul a urmat un tratament misterios la Viena iar gurile rele spun că acesta chiar ar fi suferit o intervenție chirurgicală, lucru neconfirmat totuși de Florin.

Pe de altă parte, persoanele din anturajul lui Salam vorbesc despre faptul că problemele medicale vin de la o epuizare severă, atât fizică cât și psihică. Nopțile nedormite, paharele ”în plus” și chiar problemele cu droguri de care chiar Salam a vorbit în trecut și-au pus amprenta asupra stării generale de sănătate ale interpretului. Rezultatul, simplu de anticipat, se poate vedea în imaginea șocantă de mai sus.

Loading...

Loading...