Ioana-Cuzino.net

Doliu în lumea teatrului

Veşti triste pentru iubitorii de teatru din Iaşi şi din România! Marele actor roman Petru Ciubotaru a trecut la cele veşnice. La vârsta onoranta de 80 de ani, Petru Ciubotaru a încântat generaţii întregi de oameni.

Anunţul a fost făcut de actorul Calin Chirilă. S-a internat acum două zile în spital. Avea probleme de sănătate. A murit în această dimineaţă în jurul orei 4.00. Trupul neînsufleţit va fi depus în foaierul Teatrului Naţional Iaşi. Acesta va fi înmormântat duminică în cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Maestre!
„Dom Petrică” al Teatrului, al Iașului, al Moldovei, a urcat la ceruri.. Adio! Îți mulțumesc, Petru Ciubotaru! Dumnezeu să te odihnească!”, a scris Călin Chirilă pe Facebook.

Ultimul mare interviu dat de regretatul actor Petru Ciubotaru a fost dat in exclusivitate pentru BZI.RO.
Va invitam sa urmariti un interviu memorabil, un interviu frumos realizat de reporterii Cotidianului BZI.RO alaturi de cel care a fost un etalon al teatrului iesean

Despre Petru Ciubotaru, societar al Naţionalului ieşean, regretatul Ştefan Oprea scria: „Este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiritei după dispariţia lui Miluţa Gheorghiu; el se înscrie astfel în linia tradiţională a travestiului Chiritei deschisă de Matei Millo şi continuată de Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu, Miluţa Gheorghiu …

A fost o cutezanţă, dar şi o realizare artistică pe măsură, care îi asigura actorului un loc particular în istoria scenei ieşene şi, evident, în istoria travestiului acestui personaj. Tot o cutezanţă a fost abordarea rolului lui Ştefan cel Mare din «Apus de soare» de Delavrancea, pe care, după izbânda exemplară a lui George Calboreanu, puţini actori au îndrăznit să-l interpreteze.”