Victor Slav a fost prins de polițiștii de la Rutieră, în timpul unui control de rutină, că era sub influența drogurilor în timp ce conducea. Prezentatorul s-a ales cu dosar penal.
Victor Slav se afla pe Autostrada 3 Bucureşti-Ploieşti, aproape de intrarea în Capitală, la volanul bolidului său, un BMW Seria 7. Oamenii legii efectuau, în acea seară de duminică, o razie pe alcool şi droguri şi i-au cerut vedetei de la Kanal D să se supună controlului. Nu băuse, dar se drogase.
Polițistii și-au dat seama folosindu-se de aparatul Drug Test, care este o probă certă, poate detecta rapid din salivă până la opt tipuri de substanţe psihoactive şi a arătat că Victor Slav consumase cannabis.