Ioana-Cuzino.net

Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată

E clar că Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată de o avocată, fiindcă i-a inundat apartamentul. “Cumpănașu are pe rol, la Tribunalul București, un dosar înregistrat pe data de 18.06.2019, la secția a V-a civilă. Cauza s-a judecat din anul 2017 la nivel de judecătorie, iar de aproape trei luni s-a mutat la tribunal, pentru apel”, a relatat site-ul ziaristii.com. “Este vorba de o acțiune în răspundere delictuală. Reclamant e societatea de avocatură Cris Consult SPRL, condusă de avocata Cristina Dică. Apartamentul a fost luat de Cumpănașu de la RAAPPS, adică de la Protocolul de Stat, deși individul n-a fost niciodată demnitar al statului român! Așadar, nu avea dreptul la o asemenea locuință”, a mai relatat sursa citată

„Domnul Cumpănașu are apartament deasupra biroului meu. Al lui e situat la etajul 3, al meu – evident – la 2. Într-o sâmbătă din luna august a anului 2017, m-a inundat foarte puternic. Acum, apartamentul său e închiriat unei case de avocatură. Inițial, m-am văzut cu avocații lui – asta pentru că el își trimite întotdeauna șoferul, nu vine el. S-au rupt efectiv tavanele din cauza apei. Tavanele din rigips, unde erau amplasate instalațiile electrice. La început, el a fost de acord să-mi repare aparatura electronică. Dar nu s-a întâmplat întrutotul. Eu aveam aparatură profesională, nu era foarte nouă, dar erau calculatoare Apple destul de scumpe. Mi-a plătit unele bunuri la preț de second hand. Apoi a zis, prin avocați, că în două săptămâni îmi va repara și apartamentul. Nu s-a întâmplat. M-a lăsat baltă. Așa că am apelat la o clauză din convenție: dacă în termen de 20 de zile nu-mi va repara apartamentul, îl voi da în judecată. Am procedat astfel. Am câștigat la fond. Apelul se judecă la sfârșitul acestei luni”, a mărturisit, pentru Ziaristii.com, avocata Cristina Dică.

Loading...